Author: Geza

Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM “NAPOCA” (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836 e-mail: office@ccn.ro
CIF: 5800675 RNPJFSP: 3561 / A / 1992
=================================

O ABERATIE CE TREBUIE URGENT STOPATA:

MODIFICAREA LEGII ARIILOR PROTEJATE IN FORMA ACTUALA IN DISCUTIE IN
CAMERA DEPUTATILOR

1. INTRODUCERE

Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 57 / 2007, cunoscuta ca “legea
ariilor protejate”, este actualul cadru principal de reglementare cu
privire la parcurile nationale si naturale si alte tipuri de arii
naturale protejate in Romania, precum si pentru protectia
biodiversitatii, pesterilor si altor elemente de mediu, cuprinzand multe
reguli detaliate privind activitatile umane care se desfasoara in ariile
naturale protejate, care acopera la ora actuala un procent semnificativ
din teritoriul tarii, ce include o buna parte a Carpatilor.

Ordonanta in cauza are parti bune si parti rele, motiv pentru care si
ONG-urile de mediu si cluburile de munte si alte structuri interesate au
facut lobby in ultimii trei ani si jumatate pentru ca legea de aprobare
a respectivei OUG sa ii corecteze deficientele si sa nu se introduca
lucuri nedorite.

O vreme lucrurile au stagnat, proiectul de lege fiind tinut “la sertar”.
Recenta a fost insa repus pe rol relativ brusc, in 7 februarie 2011
adoptandu-se noi amendamente si fiind apoi trimis pentru vot final in
plenul Camerei Deputatilor, care este “camera decizionala”. Consideram
ca a fost un mare noroc faptul ca proiectul de lege nu a fost aprobat in
forma respectiva, ci retrimis la comisia de specialitate, dar exista
pericolul ca el sa fie supus curand din nou la vot final, fara sa i se
corecteze numeroasele deficiente, dintre care unele sunt adevarate
aberatii si chiar ticalosii, care pot lovi crunt atat interesele de
protectia naturii, cat si drepturile legitime ale persoanelor iubitoare
de activitati recreative cu impact redus de mediu.

Este nevoie deci de o rapida mobilizare generala a cat mai multe si cat
mai diverse persoane si organizatii, pentru a putea impiedica la timp
adoptarea proiectuli de lege in forma lui actuala, forma ce poate fi
descarcata ca document .pdf de pe site-ul Camerei Deputatilor, la adresa:
http://www.cdep.ro/comisii/administratie_publica/pdf/2011/rs716_07.pdf

2. PREZENTARE SELECTIVA A UNOR PROBLEME MAJORE DIN PROIECTUL DE LEGE

2.1 BLOCAREA DECLARARII DE NOI ARII PROTEJATE

Referitor la Art.11 din ordonanta, ce prevede continutul documentatiei
pentru instituirea regimului de arie naturala protejata de interes
national, se prevede in proiectul de lege in forma lui introducerea unor
acte suplimentare, printre care si “suprafaţa si situatia juridica a
terenurilor, cu precizarea proprietarilor la data infiintarii ariei”.

Consideram ca, la stadiul in care este elaborarea cadastrului general
conform legii 7 / 1996, la stadiul in care se afla realizarea noilor
carti funciare, tinand cont si de numarul actual si viitor de litigii pe
rolul instantelor judecatoresti in acest domeniu, nu e greu de imaginat
cat va costa si va dura in medie realizarea inventarului privind
suprafata si situatia juridica a tuturor terenurilor la arii naturale
protejate propuse pe suprefete mari… Putand fi vorba de sute, mii sau
zeci de mii de parcele, cu numarul corespunzator de mii sau zeci de mii
de numere cadastrale, numere topo etc.

Consideram ca paragraful acesta nou-introdus este suficient ca sa amane
cu cativa ani buni aproape orice declarare a unei noi arii naturale
protejate de nivel national cu suprafata mai mare.

Se mai prevede introducerea, ca acte necesare suplimentar la dosar, si:
“hotararile consiliului comunal, orasenesc, municipal sau judetean, dupa
caz, de avizare a suprafetei administrative ce va urma sa faca parte din
aria naturală protejata”.

Nu credem ca mai este nevoie de argumentare si exemplificare pe larg a
faptului ca este statistic putin probabil ca majoritatea alesilor locali
sa isi doreasca si sa voteze cu majoritatile cerute de lege instituirea
pe teritoriul judetului / municipiului / orasului / comunei lor a
regimului de arie naturala protejata de interes national pentru areale
cu suprafata semnificativa….

Se constata ca, dimpotriva, in ultimii ani, in majoritatea cazurilor,
autoritatile locale au facut lobby pentru blocarea declararii de noi
arii naturale protejate, sau chiar pentru scoaterea din acestea a unor
zone deja incluse… Situatia este explicabila probabil nu doar prin
faptul ca, din motive de mentalitate, dar si din ratiuni electorale,
neintrevazandu-se pe termen scurt si mediu beneficii economice pentru
comunitate care sa depaseasca semnificativ efectele restrictiilor, acei
alesi locali nu manifesta preocupare pentru mediu (si implicit pentru
binele pe termen lung al comunitarii), ci si prin faptul ca nu este
deloc o raritate, ci putem banui legitim ca, mai ales in mediul rural
montan, tinde sa fie de-a dreptul regula ca alesii locali sa beneficieze
direct sau indirect (nelegitim desigur), de pe urma exploatarilor (de
lemn, de piatra, de balast etc.) a activitatilor de pasunat, de
construire de case de vacanta in extravilan etc. facute ilegal sau, desi
cu aparente legale, in fond insa cu incalcarea principiilor protectiei
mediului si dezvoltarii durabile…

Si acest nou aliniat, el singur, apreciem ca este de natura sa blocheze
pentru multi ani cele mai multe initiative de declarare a unor noi arii
naturale protejate de nivel national.

Principial este oricum inacceptabil, pentru ca pleaca de la premisa
falsa ca interesul local prevaleaza asupra celui general, ca mediul
natural e o valoare locala, divizata sau divizibila, nu un tot unitar,
ca patrimoniul natural national nu este un bun de interes national ci
ceva local, cu privire la care comunitatile locale ar avea un drept de
veto. Realitatea este exact invers.

Abordarea proiectului de lege este la fel de inacceptabila ca una care
ar admite ca un primar sau un consiliu local comunal sa declaseze
monumente istorice sau sa impiedice declararea ca monument istoric a
unor valori de interes national sau international…

2.2 ARIILE PROTEJATE IN CONTINUARE PE MANA OPERATORILOR ECONOMICI

Prin proiectul de lege se propune mentinerea posibilitatii ca ariile
naturale protejate de interes national, care necesita structuri proprii
de administrare, sa fie administrate de structuri apartinand si de regii
autonome, companii si societati comerciale nationale.

Consideram ca de principiu, din punct de vedere juridic, exista o
incompatibilitate intre forma juridica de operator economic ( regie
autonoma, societate comerciala etc.) si administrarea unei arii naturale
protejate, deoarece, pe de o parte, scopul administrarii trebuie sa fie
protectia naturii in context de dezvoltare durabila, insa, pe de alta
parte, prin definitie, scopul exclusiv sau principal al unui operator
economic nu poate fi altul decat obtinerea de profit.

Mai mult, avand in vedere interdictia legala de subventionare din
bugetele publice a operatorilor economici in alte situatii decat
cazurile speciale de exceptare strict reglementate de normele nationale
si comunitare privind ajutorul de stat, prin pastrarea posibilitatii ca
administratiile de arii naturale protejate sa aiba forma de operator
economic ramane legal foarte problematica aplicarea prevederilor legale
vizand finantarea de catre stat a activitatilor de administrare a
ariilor protejate, riscand sa ramana in continuare nefunctionale si deci
sa se continue cu sistemul actual in care administratorii incearca sa
asigure toate fondurile necesare din resurse proprii, ceea ca nici nu
prea reusesc, si cum ei sunt in cele mai multe cazuri operatori
economici ( in cazul parcurilor nationale si naturale), sunt si raman
fortati si pe aceasta cale sa priveasca ariile naturale protejate in
primul rand ca obiect de exploatare economica.

2.3 CONSILIILE STIINTIFICE – LA MANA ADMINISTRATIILOR PARCURILOR ?

Se propune mentinerea reglementarii potrivit careia componenta
consiliilor stiintifice se propune de catre administratia ariilor
naturale protejate ( care in cele mai multe cazuri este un operator
economic!).

Consideram principial gresita o asemenea abordare, pentru ca structura
de administrare este practic nu doar consiliata si indrumata, ci si
implicit controlata de consiliul stiitific, care trebuie sa decida cu
privire la multe aspecte esentiale cum sunt zonarea interioara,
aprobarea unor activitati etc. Ori, chiar daca componenta consiliului
stiintific se cere avizata de Academia Romana si aprobata de Ministerul
Mediului si Padurilor (MMP), reglementand faptul ca se pot propune
candidaturi numai de catre administratia insasi a acelei arii protejate,
se incalca un principiu logic si legal elementar si se da acelei
administratii, care de regula este un operator economic prin definitie
interesat de profit, o puternica parghie de control asupra consiliului
stiintific. Devine astfel posibil ca administratia sa propuna numai
persoane care considera ca sunt favorabile vederilor ei si sa nu ii
propuna pe cei care ar fi cei mai competenti profesional / stiintific si
cu verticialitatea morala necesara, dar cu vederi posibil diferite de
cele ale administratiei si personalului acesteia…

Mai mult, in lipsa unor prevederi legale exprese contrare, exista riscul
ca MMP sa se considere indreptatit sa faca aplicarea, in acest domeniu,
a principiului simetriei actelor juridice, intr-o interpretare larga, in
sensul ca, din moment ce el numeste membrii consiliului, nu doar ca
poate sa ii si demita, ci ca daca ei au fost numiti la propunerea
administratiei ariei protejate, si aceasta notifica faptul ca la un
moment dat nu mai sustine un anumit membru, MMP ar fi nu doar
indreptatit ci chiar moral sau legal obligat sa il demita, si sa
numeasca in loc o alta persoana propusa de administratie si avizata de
Academia Romana…

Consideram ca aceasta posibilitate trebuie luata serios in calcul, mai
ales in contextul in care se vorbeste insistent in ultimele saptamani
despre planuri de demiteri a unor membri din Consiliile Stiintifice ale
parcurilor nationale si naturale, sau a cate unui intreg consiliu, care
a refuzat sa voteze propuneri care satisfaceau anumite interese contrare
celor de protectia mediului…

2.4 CONTRADICTII CU PRIVIRE LA APROBAREA PLANURILOR DE MANAGEMENT

Se prevede o noua redactare a dispozitiilor privind competentele de
elaborare si aprobare a planurilor de management. Noua redactare contine
insa o grava contradictie, care poate sa perturbe grav aplicabilitatea.

Astfel, la art. 21 pct. (1) din Ordonanta, in noua lui redactare, se
prevede: “Planurile de management si regulamentele ariilor naturale
protejate care au structuri de administrare special constituite ….se
aproba prin hotarare a Guvernului”.

Ori, la urmatorul articol, tot cu privire la competenta de aprobare a
planurilor de management, se prevede cu totul altceva:
” Art.22. – (1) Zonarea interna a parcurilor nationale si naturale se
face prin planul de management, care este aprobat de autoritatea publica
centrala pentru protectia mediului si padurilor…”.

Asemenea contradictii sunt inacceptabile si, daca sunt aprobate, pot
duce printre altele la declararea neconstitutionalitii legii…

2.5 RESTRICTII NEJUSTIFICATE PENTRU UNELE CATEGORII DE ACTIVITATI UMANE
CARE AR TREBUI DE FAPT PROMOVATE

Se instituie restrictii arbitrare si nejustificate pentru unele
categorii de activitati umane cu impact redus de mediu (care ar trebui
de fapt chiar incurajate in randul cetatenilor), in conditiile admiterii
altora cu impact negativ mai accentuat.

Astfe, la art. 22 referitor la zonarea interna a parcurilor nationale si
naturale se prevad diverse tipuri de zone, cu lista activitatilor
permise in cadrul lor. Prin al.(8) si (9), care au multe modificari de
redactare, se enumera activitatile admise in zonele de conservare
durabila si respectiv de management durabil, zone cu regim mai putin
sever de protectie decat zonele de protectie stricta si zonele de
protectie integrala. Cu toate acestea, desi sunt expres permise foarte
multe categorii de activitati umane, in domeniul turistic sunt permise
numai “activităţi de ecoturism care nu necesită realizarea de
construcţii-investiţii”.

Cum ecoturismul nu este definit de OG 57 / 2007, se aplica cel mai
probabil definitia din legea-cadru a protectiei mediului, si anume art.
2 pct. 26 din OUG 195 / 2005:
“ecoturism – formă de turism în care principalul obiectiv este
observarea şi conştientizarea valorii naturii şi a tradiţiilor locale şi
care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să contribuie la conservarea şi protecţia naturii;
b) să utilizeze resursele umane locale;
c) să aibă caracter educativ, respect pentru natură – conştientizarea
turiştilor şi a comunităţilor locale;
d) să aibă impact negativ nesemnificativ asupra mediului natural şi
socio-cultural;”

Aceasta definitie este extrem de limitativa si exclude orice forme de
turism activ nemotorizat si sport montan nemotorizat care sunt
intentionat practicate in cadru natural, dar in care motivul exclusiv
sau principal nu este “observarea si constientizarea valorii naturii si
a traditiilor locale”, chiar daca in principiu cvasitotalitatea
practicantilor nu vor doar sa aiba activitate fizica recreativa intr-un
mediu natural, ci ii intereseaza specific si peisajul, natura zonei
(pentru ca altfel, doar pentru a face efort fizic, puteau ramane si in
intr-un parc urban sau periurban de exemplu…). Cu toate acestea,
asemenea activitati desi nu dauneaza semnificativ cadrului natural, e
greu de afirmat ca ar “contribui la conservarea… naturii”.

Nici nu se poate spune ca asemenea activitati turistice si recreative ar
“utiliza resursele umane locale” ( in majoritatea parcurilor nationale
si natruale din zona montana nici nu exista ghizi, cabane sau alte
servicii de care sa beneficize turistii, si in cea mai mare parte din
cazuri chiar daca ar exista, doar un procent foarte mic din vizitatori
ar avea motiv sa o faca si ar fi tehnic posibil sa o faca… la cate mii
sau zeci de mii de turisti merg in fiecare sezon estival in anumite
parcuri nationale si naturale).

Astfel, din cauza neincadrarii in primele doua criterii specifice din
definitia ecoturismului, desi au impact negativ de mediu redus atat la
modul abstract, cat si in analiza comparata cu alte categorii de
activitati umane, sunt practic interzise prin aceste prevederi legale si
in zonele de conservare durabila sau management durabil din parcurile
nationale si naturale toate activitatile de gen turism pedestru (
trekking, hiking, packpacking – iarna snowshoeing, schi de tura),
schi-alpinism si alte forme de schi off-piste, alpinismul de stanca, de
gheata si pe teren mixt (inclusiv escalada bazata exclusiv pe asigurari
mobile si fara mijloace artificiale de progresie), sporturile aeriene
nemotorizate (parapanta, deltaplan), formele de turism nautic
nemotorizat si de sporturi de “whitewater” gen rafting, cayaking,
canyoning, hydrospeed, cicloturismul clasic si cel “de munte” (MTB) etc.

In zonele foarte sensibile din parcurile nationale si naturale si deci
cu un regim foarte restrictiv (zonele de protectie stricta si zonele de
protectie integrala), la fel ca in rezervatiile stiintifice, este firesc
sa se doreasca o reducere a afluxului uman si deci sa nu se admita
activitati receative / turistice / sportive decat daca sunt legate
specific de respectivele valori naturale, adica practicantii sa aiba ca
interes si scop principal cunoasterea acelor valori naturale ( lucru
care contribuie la informare si educare ecologica si deci este in
interesul protectiei naturii).

In asemenea context, este legitim ca legislatia sa ii determine pe
ceilalti cetateni care doresc activitate fizica in natura fara a ii
interesa specific valorile naturale ale ariei protejate in cauza sa
opteze pentru alte zone, fara regim de protectie, sau cu nivel mai putin
strict de protectie. In acest cadru ar parea acceptabil sa se admita
numai acele activitati receative/turistice/sportive care se incadreaza
in definitia amintita a “ecoturismului”.

A prevede respectiva restrictie insa si pentru zonele de conservare
durabila sau management durabil din parcurile nationale si naturale este
in opinia noastra cu totul exagerat si nejustificat, in conditiile in
care sunt declarate admise in acele zone foarte multe alte activitati
umane care au un impact negativ de mediu cert superior formelor de
turism activ nemotorizat anterior amintite. De exemplu se admite: cosit,
pasunat, vanatoare, pescuit, scoaterea lemnului din padure in caz de
“inmultire a daunatorilor” , aplicarea de masuri silvice de tipul
“taierilor de transformare spre gradinarit, tratamentul taierilor
gradinarite si cvasigradinarite, tratamentul taierilor progresive
clasice sau in margine de masiv…”, recoltarea de ciuperci, fructe de
padure si plante medicinale etc. etc.
De aceea consideram abuziva si inacceptabila actuala redactare. Si chiar
contraproductiva pentru scopul de ansamblu al reglementarii…

Consideram imorala si nejustificata neadmiterea formelor anterior
mentionate de turism activ nemotorizat in zonele mentionate, in
condtiile in care, in zone cu regim de protectie mai sever a acelor arii
protejate, sunt admise activitati umane cu impact care nu poate fi in
mod obiectiv considerat mai putin semnificativ – fiind expres admise
cositul, pasunatul, ba chiar “actiunile de combatere a inmultirii in
masa a daunatorilor forestieri, care necesita evacuarea materialului
lemnos din padure” (Formulare ce duce cu gandul la celebra tehnica de a
atribui aparente legale exploatarii la scara mare a lemnului din ariile
naturale protejate cu regim mai strict de protectie, prin declararea
“atacului de ipide”).

2.6 RELAXAREA NEJUSTIFICATA A UNOR INTERDICTII

In actuala forma in vigoare, OUG 57 / 2007 prevede la art. 28 al. (1) ca
“Sunt interzise activitatile din perimetrele ariilor naturale protejate
sau din vecinatatea acestora care pot sa genereze un impact negativ
semnificativ…” urmand o serie de conditii si exceptii.

Prin noua varianta propusa de redactare a art. 28, in primul rand se
restrange sfera interdictiilor respective numai la ariile naturale
protejate de interes comunitar ( excluzand celelalte categorii de arii
naturale protejate, care erau si ele sub incidenta art. 28 in vechea
redactare).

Se mentine din pacate si formularea vaga a conditiilor in care
autoritatile pot ignora concluziile procedurii de “evaluare adecvata”
care sugerau neaprobarea anumitor lucrari / investitii:
“…în cazul în care evaluarea adecvată relevă efecte negative
semnificative asupra ariei naturale protejate şi, în lipsa unor soluţii
alternative, planul sau proiectul trebuie totuşi realizat din
considerente imperative de interes public major, inclusiv de ordin
social sau economic, autoritatea competentă pentru protecţia mediului
emite acordul de mediu, avizul de mediu sau avizul Natura 2000, după
caz, numai după stabilirea măsurilor compensatorii necesarelor …”.

Avand in vedere antecedentelor autoritatilor romane, care in repetate
randuri au facut rabat masiv la principiile de mediu, nu e greu de
imaginat ce interpretari sa pot da vagii notiuni de “considerente
imperative de interes public major, inclusiv de ordin social sau
economic”. O asemenea temere se justifica prin prisma unor situatii din
trecut, ca de exemplu:
– legea de derogare de la regulile de mediu pentru a transforma in teren
de constructie Plaiul Munticelului de la baza Bucegilor;
– modificarea limitelor PN Macin pentru a permite continuarea
exploatarii in cariera deschisa a granitului;
– declararea Autostrazii “Transilvania” ca obiectiv militar, fapt prin
care s-a evitat cu aparente legale aplicarea normala a legislatiei de
achizitii publice si a celei de evaluare de mediu;
– promovarea ilegala proiectului DN66A prin presiuni la cel mai inalt
nivel asupra autoritatilor de mediu ca sa nu fie respectata legea…
– promovarea abuziva a mai multor mari proiecte de noi statiuni de schi
in diverse masive montane din Carpati, cu incalcarea legislatiei si
principiilor de mediu.

2.7 MENTINEREA ABUZURILOR IN MATERIE DE TARIFARE A ACCESULUI.

Se mentine, reformulata, prevederea profund abuziva privind
posibilitatea instituirii de tarife pentru simpla “vizitare” a unei arii
protejate, fara a explicita respectiva notiune si fara a o conditiona de
beneficierea de servicii specifice sau utilizarea unor facilitati
specific amenajate in scop turistic / de vizitare.

Prin urmare, pe baza formularii propuse, aparent se poate in principiu
institui o taxa de acces pentru simpla intrare sau tranzitare a
suprafetei unei arii naturale protejate de orice categorie, ceea ce este
nu doar obiectiv nejustificat si moralmente inacceptabil, ci in opinia
noastra si neconstitutional din mai multe puncte de vedere.

Un tarif de vizitare s-ar justifica eventual pentru beneficierea de
amenajari speciale sau servicii specifice, cum sunt pasarele, punti,
cabluri, balustrade si alte amenajari constructive masive realizate
pentru vizitarea unor pesteri, canioane, chei sau alte obiective
naturale cu relief dificil, sau pentru iluminarea unor pesteri amenajate…

De asemenea ar fi acceptabile tarife pentru vizitarea unor obiective
naturale foarte sensibile sau cu amenajari speciale, care din acest
motiv necesita paza si supraveghere permanenta din partea personalului
structurii de administrare / custode.

De asemenea, e fireasca tarifarea unor servicii de tip loc de parcare
pentru autoturisme, inchiriere de echipament, servicii de ghidaj
turistic etc. asigurate, la cerere, de structura de administrare /
custode sau subcontractanti ai acestora.

In niciun caz insa pentru simpla prezenta sau deplasare in zona nu
credem ca se poate institui in mod legal un tarif, mai ales ca, prin
definitie, un “tarif” este plata unei contraprestatii, nu este un
impozit sau o taxa! Ar fi si o imbogatire fara justa cauza, daca ar
tarifa in beneficiul ei propriu administratia unei arii protejate
tranzitul pe o poteca turistica marcata ( a carei marcare si intretinere
revine potrivit legii consiliului judetean sau local) sau pe un drum
public ( a carui realizare si intretinere revine, potrivit legii, dupa
caz, statului prin CNADR, in cazul drumurilor nationale, judetului in
cazul drumurilor judetene, si comunei in cazul drumurilor comunale si a
celor vicinale, si eventual unor persoane private in cazul drumurilor
private de utilitate publica).

Oricum este de principiu aberanta din punct de vedere logic ideea unei
tarifari generale a “vizitarii” ariilor naturale protejate, pentru ca in
cuprinsul multora dintre acestea exista localitati intregi, tranziteaza
drumuri nationale si cai ferate etc. Ar fi evident absurd sa se ceara
posesie de rovignete sau sa se instaleze bariere si sisteme de plata pe
toate soselele si drumurile care intersecteaza o limita de arie
protejata, in conditiile in care un procent deja semnificativ din
teritoriul tarii are acest regim. Ne intrebam daca cei care au facut
respectiva propunere s-au uitat pe o harta a ariilor naturale protejate
deja declarate in Romania?

Mai mult, o asemenea tarifare generala este oricum practic inaplicabila
legal in cea mai mare parte dintre cazuri, deoarece este instituita
pentru “vizitare” dar nu se poate in mod obiectiv determina care este
motivatia psihologica interna a celei mai mari parti dintre cei care
patrund pe teritoriul unei arii naturale protejate, avand in vedere ca,
asa cum aminteam, multe arii protejate contin multe proprietati private,
gospodarii, case de vacanta, localitati intregi, si deci cei in cauza
pot pretinde – fara a exista posibilitate practica de verificare – ca nu
“viziteaza aria protejata” ci merg in vizita la rude / prieteni sau in
interes profesional, sau ca merg in scop sportiv sau stiintific sau
orice alt scop care are aparenta de credibilitate si nu se incadreaza in
notiunea de “vizitare”. Nu se poate legal institui in sarcina
persoanelor obligatia sa dovedeasca scopul prezentei sau deplasarii lor.
Ar fi o ingerinta neconstitutionala in dreptul de libera circulatie, si
ar contraveni si prevederilor tratatelor internationale de drepturile
omului la care Romania este parte.

O situatie asemanatoare este si cu privire la “fotografiatul…. in scop
comercial”. Cum ar putea determina personalul administratiei ariei
naturale protejate sau custodele daca o persoana care face fotografii
actioneaza “in scop comerciala” sau nu? Prin faptul ca are aparatura
fotografica de calitate superioara, sau ca face fotografii multe, sau
cum? Logic este practic imposibil! Mai ales ca nici macar acea persoana
nu poate sti totdeauna in sinea ei in ce scop fotografiaza. Ceea ce
poate fi menit initial doar amintirilor sau prezentarii catre prieteni
sau la colegii de club sau publicului fara a percepe vreo taxa, poata fi
solicitat la un moment dat, peste ani, pentru publicare contra cost in
presa sau intr-un album sau intr-un material publicitar…

2.8 INSTITUIREA DE PRIVILEGII SI MONOPOLURI PRIVATE ABUZIVE

Proiectul incearca sa consacre in mod abuziv si nelegitim prezumtia
absoluta si nelimitata in timp de reprezentativitate a unei persoane
juridice de drept privat care nu este de utilitate publica sau de
interes public si nu i se impune nicio conditie legala de verificare si
mentinere a unei reprezentativitati.

Este firesc ca in diversele activitati de avizare si autorizare,
autoritatile publice sa coopereze cu societatea civila, inclusiv prin
includere a reprezentantilor societatii civile in diverse comisii.

Este acceptabila nominalizarea concreta, prin lege sau alt act cu
caracter normativ (nu individual), in mod permanent, a unei persoane
juridice cu caracter neguvernamental, numai daca este vorba de o
organizatie camerala sau alta persoana juridica de drept public sau de
interes public, a carei infiintare sau cel putin organizare si
functionare se face pe baza de lege speciala, in scopul garantarii
faptului ca are si isi va mentine caracterul reprezentativ.

In caz contrar, se pot doar stabili prin lege criterii si proceduri prin
care societatea civila va desemna si autoritatile vor accepta
organizatii reprezentative, fara a le nominaliza, pentru ca ele pot in
timp sa sufere transformari sau sa isi piarda reprezentativitatea sau sa
devina mai putin reprezentative ca altele avand acelasi obiect de
activitate ( in cazul in care se opteaza pentru reprezentarea societatii
civile printr-o singura structura).

Ori, Federatia Romana de Speologie (FRS) nu este nici organizatie
camerala nici persoana juridica de drept sau interes public si nici de
drept privat recunoscuta de utilitate publica conform OG 26 / 2000 si
nici functionand in baza vreunei legi speciale care sa ii consacre sau
garanteze a reprezentativitate si o abilitare de a fi nominalizata de o
lege. Ea este doar una din formele asociative rezultate din exercitarea
de catre unii speologi a dreptului constitutional de libera asociere.
FRS nici macar nu este singura organizatie de profil, si prin faptul ca
pretinde ca are si “membri individuali” dovedeste ca nici macar nu este
din punct de vedere juridic o federatie, ci doar o asociatie. Este
juridic irelevant in speta de fata faptul ca, la acest moment, FRS este
intr-adevar cea mai mare si deci cea mai reprezentativa organizatie de
profil la nivel national – maine ar putea sa nu mai fie cea mai
reprezentativa sau sa nu mai existe deloc, legea neimpunandu-i niciun
criteriu sau obligatie si neconferind nici vreo garantie in acest sens.

Consideram deci ca nominalizarea unei anumite organizatii
neguvernamentale ca membru de drept al “Comisiei Patrimoniului
Speologic” este nu doar un precedent periculos si o prevedere
inoportuna, ci si una profund abuziva si neconstitutionala, care nu isi
are locul in OUG 57 / 2007, chiar daca este indreptatita la ora actuala
sa devina membru al acelei comisii.

2.9 PREVEDERI CRITICABILE REFERITOR LA PESTERILE NOU DESCOPERITE

O mare problema este nou-propusa reglementare cu privire la pesterile
nou-descoperite si neclasificate. Astfel, vechile prevederi ale OUG 57
/ 2007 stipulau incadrarea/reincadrarea
pesterilor in clasele A, B si C prin ordin al ministrului mediului, fara
a face precizari referitor la pesterile din clasa D, care au nivelul cel
mai redus de protectie. Prin urmare, in mod logic, implicit, pesterile
care nu erau incadrate expres in clasele A, B si C, erau implicit parte
a clasei D.

Noile prevederi propuse pentru art. 43 al.(6) din OUG 57 / 2007
stabilesc faptul ca si incadrarea pesterilor in clasa D se face prin
ordin al ministrului, si ca orice pestera ce nu a fost inca oficial
clasificata, se considere implicit a fi supusa regimului maxim de
protectie, adica cel specific clasaei A. Conform art. 43 al. (7) din
OUG 57 / 2007, in forma lui nou preconizata, se prevede ca in pesterile
de clasa A nu se poate intra in scop turistic si nici macar explorativ
decat cu prealabilul aviz al administratiei ariei naturale protejate si
a COMISIEI PATRIMONIULUI SPEOLOGIC compusa din numeroase institutii si
organizatii.

Prin urmare, cine descopera intrarea intr-o pestera necunoscuta, nu are
voie sa intre in ea nici macar cativa metri, ci legat ar trebui sa
anunte descoperirea la acea comisie nationala, si sa astepte pana
aceasta se intruneste, clasifica pestera, acorda custodia etc. si abia
apoi ar putea intra in ea in scop de explorare, dar si atunci numai daca
va primi autorizatia comisiei amintite, care, in lipsa vreunei norme
exprese in domeniu, ar putea acorda altcuiva autorizatie. In plus ar
aparea un teren fertil pentru acte de coruptie de tipul transmiterii
“pontului” unui alt club sau grup de speologi care ar putea apoi
“descoperi” de maniera “”independenta” de prima descoperire intrarea in
pestera, si sa antedateze notificarea si astfel sa revendice abuziv
prioritatea la descoperire si deci la explorare. Riscul de abuz in
domeniu trebuie discutat si tinand cont de tensiunile si antecedentele
dureroase din domeniu…

2.10 REGIMUL CONFUZ AL ANUMITOR CLASE DE PESTERI

Prin actualul proiect de lege se suprima prevederea ca pesterile de
clasa A sunt considerate rezervatii stiintifice, fara a li se da o alta
incadrare. In schimb cele de clasa B sunt declarate ca fiind de drept
arii naturale protejate din categoria “monument al naturii” iar cele de
clasa C ca fiind de drept “rezervatii naturale”. Este greu de gasit
logica suprimarii incadrarii pesterilor de clasa A in vreun tip de arie
naturala protejata. In proiectul de lege nu se prezinta nicio motivare a
acestor propuneri.

Prin proiectul de lege actual a fost suprimat si aliniatul din Ordonanta
care prevedea ce categorii de activitati si in ce conditii se pot
desfasura in pesteri de clasa B, in schimb pentru pesterile de clasa C
s-au mentinut si detaliat categoriile de activitati permise si modul lor
de aprobare. Este greu de gasit o ratiune a suprimarii acelor prevederi
pentru pesterile de clasa B si mentinerea lor pentru cele de clasa C. Nu
reiese clar daca vizitarea pesterilor din clasa B sau C necesita sau nu
prealabila autorizare si, daca da, din partea cui.

2.11 RESTRICTII INACCEPTABILE PENTRU SPEOTURISM

Prin proiectul de lege criticat se introduce definitia speoturismului,
prin urmatoarea formulare: “La articolul 4, după punctul 31 se introduc
opt noi puncte, punctele 32 – 39 cu următorul cuprins: […] 32. turism
speologic specializat – parcurgerea unei peşteri în echipe mici, conduse
de ghizi agreaţi de administraţia/custodele peşterii şi dotate cu
echipament corespunzător, care utilizează (dacă este cazul) doar
amenajări temporare pentru asigurarea siguranţei participanţilor;”

Dat fiind profilul actului normativ analizat, desigur ca definitia se
aplica numai pesterilor cu statut de protectie. Numai ca legislatia este
foarte generoasa in acest domeniu, majoritatea pesterilor care prezinta
oarecare interes speoturistic fiind si cu regim de protectie, in masura
in care nu putem interpreta chiar ca de fapt si pesterile de clasa D,
nesituate pe teritoriul unor arii naturale protejate de nivel national
incadrabile in unul dintre tipurile prevazute in Ordonanta de Urgenta 57
/ 2007, beneficiaza de anumit regim specific de ocrotire. .

Este firesc sa fie ocrotite juridic pesterile, pentru a nu deveni
oficial cariera de piatra sau depozit de deseuri, si pentru a se putea
sanctiona recoltarea de speleoteme, utilizarea lor in fapt ca toaleta
public etc. Dar nu este obiectiv justificat ca toate sau aproape toate
pesterile accesibile fara cunostinte sau dotari speologice specifice sa
aiba un regim foarte restrictiv de vizitare.

Ori, prin prevederile anterior citate, rezulta ca orice pestera ce are
un nivel de protectie oricat de mic, poate fi vizitata exclusiv in grup
organizat, condus de un ghid agreat de administratia sau custodele
respectivei arii naturale protejate. Pe deasupra, se mai si instituie
obligatii care nu au nicio legatura cu protectia mediului (de exemplu
cerinta de “echipament corespunzator”).

Daca ar fi vorba doar de pesteri foarte sensibile din punct de vedere al
protejarii lor, ar putea fi considerat firesc sa se impuna transmitarea
prealabila a unei notificari pentru ca, daca se descopera daune sau
poluare, sa se stie cine trebuie tras la raspundere. De asemenea, daca
ar fi vorba de pesteri extrem de sensibile, este acceptabila impunerea
vizitarii doar sub supravegherea unei persoane agreate de custodele sau
structura de administrare a ariei protejate. Cand insa cerinta de
notificare se refera practic la orice pestera, nu mai exista
proportionalitate rezonabila intre scop si mijlocul ales, si cerinta
aluneca in sfera abuzului.

O problema este si definirea acelei persoane agreate de custode sau
administratorul ariei naturale protejate. Proiectul de lege prevede ca
acesta sa fie obligatoriu un “ghid”. Ori, nedandui-se o definitie
specifica in acest act normativ, si fiind vorba in textul legal analizat
de speoturism, se aplica implicit definitiile si conditiile din
legislatia turistica, foarte restrictive in ceea ce priveste ghizii de
turism in general si cei montani specializati in anumite activitati, in
special, cum este si cazul celor pe domeniul speologic.

Prin aceste prevederi legale se instituie un cvasimonopol care, pe de o
parte, nu are nicio legatura cu problema protectiei mediului, si deci nu
este acceptabila prezenta unor asemenea reglementari in cadrul unui act
normativ de mediu, iar pe de alta parte, nu se justifica obiectiv nici
din punct de vedere al prevenirii accidentelor, pentru ca sunt si multe
alte persoane cu nivel superior de pregatire specifica speologica, dar
care nu detin calificarea oficiala de ghid de turism specializat speo in
sensul legislatiei de profil. Este aberant sa li se impuna unor speologi
cu vasta experienta sa angajeze ca insotitor o persoana doar pentru ca
are atestatul de ghid, desi calificarea acelui ghid le-ar putea fi mult
superioara….

Nu rezista analizei logice nici argumentul ca acel ghid ar cunoaste
pestera. Astfel, multi vizitatori de pesteri cunosc ei personal pestera
sau au in grup buni cunoscatori ai pesterii, fiind uneori vorba chiar de
descoperitorii si exploratorii acelei pesteri, dar care nu si-au obtinut
atestat de ghid. Dealtfel, daca aceste persoane nu doresc sa exercite
activitatea de ghid in mod comercial, nici nu se justifica sa li se
impuna parcurgerea procedurilor si plata taxelor in cauza, cum sunt
impuse de legislatia de turism).

Mai mult, sunt nenumarate pesteri de anumit interes turistic ce au
dimensiunile sau configuratia si celelalte conditii de asa natura incat
vizitarea lor exclude riscul de ratacire iar cel de accident nu este
semnificativ superior comparativ cu turismul “la suprafata”, incat din
acest punct de vedere – care repetam ca nu are nicio legatura cu
protectia mediului, si deci nu se justifica sa fie abordat in OUG 57 /
2007 – nu poate fi justificat obiectiv.

Totodata, cerinta ca vizitarea pesterilor sa se faca numai in grup, nu
si individual, nu poate avea nicio justificare obiectiva din punctul de
vedere al protectiei mediului, ci cel mult una din punct de vedere al
sigurantei si prevenirii accidentelor. De aceea, fiind ceva ce nu tine
de protectia mediului, nu este acceptabila introducerea acestor
prevederi in OUG 57 / 2007 (existand legislatie specifica de profil), si
oricum obiectiv nu s-ar justifica la modul general, pentru ca sunt
numeroase pesteri de interes turistica care au dimensiunile sau
configuratia si celelalte conditii de asa natura incat vizitarea lor
exclude riscul de ratacire iar cel de accident nu este semnificativ
superior comparativ cu turismul montan pedestru “la suprafata”, unde e
aberant si chiar neconstitutional sa impui prin lege practicarea lui
numai in grup.

Acolo unde s-ar justifica obiectiv, din motive de protectia mediului,
vizitarea unei anumite pesteri numai sub supraveghere, ar putea fi
foarte bine cineva din administratia parcului sau un reprezentant al
custodelui, fara sa existe vreo ratiune obiectiva ca acea persoana sa
aiba calificare oficiala de ghid specializat de turism, nici chiar de
ghid national sau local de turism, pentru ca rolul ar fi de supraveghere
din punc de vedere ecologic, nu de ghidaj turistic.

Un alt mare semn de intrebare este cerinta generala, fara exceptie, ca
acei ghizi sa fie agreati de administratia / custodele ariei naturale
protejate. Practic prin aceasta prevedere se instituie un monopol si o
obligativitate de a contracta servicii de ghidaj turistic cu un cerc
limitat, definit, de persoane, chiar daca cei interesati de vizitarea
unei anumite pesteri neamenajate sunt toti sau o parte din ei speologi
experimentati in general si / sau cunosc si bine acea pestera in
particular sau au in randul lor un ghid specializat de turism cu
competenta speo, sau chiar sunt ei insisi ghizi specializati de turism,
cu competenta speo, dar nu dispun de “agreerea” din partea
administratorului / custodelui ariei protejate.

Un alt aspect inacceptabil este instituirea, intr-o lege de mediu, a
obligatiei de echipament adecvat. Nefiind definit specific acel
“echipament adecvat”, dar fiind plasat a in context speoturistic, este
evident ca nu se refera exclusiv sau in principal la elemente de
echipament destinat protectiei pesterii ( de exemplu obligatia ca
speoturistii sa aiba asupra lor si sa utilizeze pungi penru gunoi
menajer, resturi de carbid, dejectii, cu ajutorul carora sa evacueze la
suprafata toate categoriile de asemenea resturi si produce…) ci la
echipamentele tehnice, ce au relevanta pe linie de prevenire a
accidentelor. Ori, pe linie de siguranta, lista echipamentelor
“necesare” sau doar “recomandate” este foarte arbitrara si variabila ca
justificare obiectiva.

Se instituie astfel, in mod abuziv, intr-o lege de mediu, norme tinand
de cu totul alt domeniu, pe de o parte, iar de pe alta parte oricum
acele norme in forma prezenta in proiectul de lege sunt exagerate si
vagi si nici concretizarea lor in liste minimale nu este posibila din
cauza naturii domeniului, dar si din motive principiale, de cadrul
constitutional si legal general. In mod analog nu poti obliga oamenii
sa nu mearga in excursii montane daca nu au in rucsac echipamentul
indicat pe o anumita lista oficiala…

2.12 INTERDICTII ABERANTE PRIVIND CAMPAREA

Se prevede introducerea la art. 53 din Ordonanta, referitor la
interdictii si sanctiuni, a sanctionarii pentru “camparea pe suprafata
ariilor naturale protejate, in afara locurilor special amenajate, precum
si nerespectarea regulamentelor specifice locurilor de campare”.

Daca ar fi vorba numai de zone cu regim sever de protectie, sau cu aflux
mare de vizitatori, este perfect normal si justificat sa se impuna
camparea numai in anumite zone si acestea sa aiba un minim de dotari in
acest sens.

Numai ca regula propusa nu face nicio distinctie, referindu-se in
general la ariile naturale protejate, adica inclusiv la intregi masive
montane in care nu a existat si nu exista niciun loc amenajat de
campare, si nici nu se justifica amenajarea vreunui loc de campare in
urmatorii ani, din cauza fluxului extrem de redus de vizitatori raportat
la suprafata masivului montan respectiv. De regula in acel gen de masive
nu exista nici cabane sau pensiuni turistice care sa permita vizitarea
fara a se recurge la campare.

In alte zone, cum sunt cele puternic antropizate, continand sate intregi
si zone de terenuri agricole cultivate, stane etc. este ridicol sa
interzici camparea in afara locurilor specializate pentru asa ceva,
pentru ca ar insemna sa interzici camparea in curtea sau pe pajistea din
spatele casei a unor locuitori din numeroasele sate permanente sau
sezoniere de munte cuprinse in arii naturale protejate.

2.13 INTERDICTII ABERANTE PRIVIND CIRCULATIA CU BICICLETA

Se prevede in proiectul de lege introducerea, la art. 53 din Ordonanta,
referitor la interdictii si sanctiuni, a sanctionarii contraventionale
pentru “circulatia cu bicicletele in afara traseelor special desemnate
si semnalizate”.

In Romania nu exista practic la ora actuala trasee oficial marcate
pentru circulatia cu bicicleta in scop turistic, si nici nu exista baza
legala pentru marcarea lor, desi organizatiile de cicloturism propun de
peste un deceniu si autoriatile promit emiterea unei mult-asteptatre
reglementari pe aceasta tema. Odata ce se va aproba intr-o buna zi
hotarearea asteptata, va dura foarte multi ani pana se va dezvolta pe
teren o retea de trasee cicloturistice marcate.

Este insa nejustificat si de-a dreptul ridicol sa interzici circulatia
cu bicicleta pe cai de comunicatie care nu sunt special marcate ca
trasee de bicicleta, in conditiile in care in ariile protejate sunt
nenumarate drumuri publice clasificate si alte drumuri publice sau
deschise circulatiei publice, drumuri de tractor si de caruta etc.

Limitari si interdictii ar putea fi justificabile in anumite zone cu
regim sever al unor categorii de arii naturale protejate, precum si pe
poteci inguste, dar in nicun caz la modul general, pe orice cale de
comunicatie care nu este marcata ca traseu cicloturistic.

In logica stramba a celor care au putut redacta aceasta propunere, nici
macar locuitorii satelor de munte nu s-ar putea deplasa legal cu
bicicleta spre si intre sate si gospodarii, pentru ca interdictia nici
macar nu se refera doar la circulatia cu bicicleta in scop recreativ /
turistic / sportiv, ci la circulatia cu bicicleta la modul general, deci
implicit si cea in scop pur utilitar!

2.14 INTERDICTII ABERANTE PRIVIND TURISMUL ECVESTRU

Se prevede in proiectul de lege introducerea la art. 53 din Ordonanta,
referitor la interdictii si sanctiuni, a sanctionarii contraventionale
pentru “activitatile de turism ecvestru in afara traseelor special
desemnate si semnalizate”.

In Romania nu exista practic la ora actuala trasee marcate pentru turism
ecvestru, si nici nu exista baza legala pentru marcarea lor. De fapt in
nicio tara europeana, nici macar in Elvetia (prima tara care are un set
national coerent integrat de retele de trasee de turism activ
nemotorizat de diverse categorii ( Sistemul SchweizMobil) nu are si nici
nu isi propune asa ceva. Carpatii se preteaza excelent la parcurgere
ecvestra in scop turistic, si caii sunt inca folositi pe scara larga in
multe masive montane in scop utilitar de catre localnici, si ca animal
de povara, si de calarie.

Prin prevederea aberanta de limitare a turismului ecvestru numai la
trasee special desemnate si marcate in acest sens, se interzice practic
turismul ecvestru de tip local in cea mai mare parte a Carpatilor
Romanesti, si in mod practic definitiv cel de lung parcurs, fiind
nerealist a se spera ca in urmatorii 10-20 de ani ar fi justificat
economic sa se dezvolte retele speciale de turism ecvestru de lung
parcurs, tinand cont si de compatibilitatea doar partiala intre turismul
ecvestru si cel pedestru si biciclistic pe caile de comunicatie de
pamant…

Este oricum nu doar nejustificat si de-a dreptul ridicol sa interzici
turismul ecvestru pe orice cai de comunicatie care nu sunt special
marcate ca trasee de turism ecvestru, in conditiile in care in ariile
protejate sunt nenumarate drumuri publice clasificate si alte drumuri
publice sau deschise circulatiei publice, drumuri de tractor si de
caruta etc. si localnicii circula in scop utilitar calare…

Limitari si interdictii ar putea fi justificabile in anumite zone cu
regim sever al unor categorii de arii naturale protejate, precum si pe
poteci sau pe cai de comunicatie cu flux mare de autovehicule, pietoni,
biciclisti etc. ( dar nu din motive de protectia mediului), dar in nicun
caz la modul general, pe orice cale de comunicatie care nu este marcata
ca traseu de turism ecvestru.

In logica stramba a celor care au redactat aceasta propunere, turistii
veniti la pensiunile agroturistice din satele de munte nu ar avea voie
sa incalece pe cal daca ar dori sa calareasca in scop recreativ /
turistic, decat daca din acel sat pleaca un drum sau poteca special
marcata ca traseu pentru turism ecvestru, dar ii vor putea insoti pe jos
pe localicii care calaresc in zona, deoarece localnicii sa va considera
ca circula calare in scop… “utilitar”.

Ar fi trist sa fie impinsi moral turistii interesati de turismul
ecvestru inspre recurgerea la minciuni de genul celei de a pretinde in
fata organelor de control, pentru a nu fi amendat, ca de fapt vor sa
devina practicanti sportivi ai echitatiei si au venit sa se initieze sau
antreneze, si deci nu fac “turism ecvestru”, sau ca merg la camp sau la
padure cu gazda sa ii dea acesteia o mana de ajutor, sau ca sunt
fotografi profesionisti sau alt pretext invocabil pentru a argumenta ca
nu calaresc in scop turistic, ci utilitar….

2.15 INTERDICTII ABERANTE PRIVIND TURISMUL PEDESTRU

Se prevede, prin proiectul de lege analizat, introducerea, la art. 53
din Ordonanta, referitor la interdictii si sanctiuni, a sanctionarii
contraventionale pentru “accesul si circulatia vizitatorilor in
extravilan, in habitate naturale, in afara traseelor turistice avizate
si semnalizate ca atare, pe suprafata ariilor naturale protejate”

Aceast text consideram ca este aberant din multipe motive, prin modul
sau general de formulare, ce interzice orice forma de deplasare in scop
recreativ / turistic, inclusiv mersul pe jos, pe o buna parte din
teritoriul Romaniei, daca nu exista pe acolo un traseu turistic marcat.

Ori, in zona montana de exemplu, care in buna parte este integrata in
arii naturale protejate de diverse categorii, dintre sutele de mii de
kilometri de drumuri si poteci, numai un procent infim sunt marcate ca
traseu turistic, si intregi zone din masive montane nu beneficiaza de
niciun metru de traseu turistic marcat, si chiar in muntii unde exista
un numar mai ridicat de trasee, care formeaza o retea ( ex. Bucegi,
Retezat, Piatra Craiului, Fagaras, Rodnei, Ceahlau, Ciucas si alte
cateva…) numai o mica parte din traseele de interes turistic sunt
marcate si are rost sa fie marcate.

Dealtfel nu stim sa existe nicio tara in Europa in care circulatia sa
fie permisa in scop turistic numai pe trasee marcate daca nu este vorba
de zone de regim sever de protectie in cadrul ariilor naturale
protejate, sau zone sensibile cu aflux turistic foarte mare. Nicidecum
la modul general, in orice parc natural sau sit Natura 2000… Nici nu
ar fi normal, pentru ca ar insemna sa fortezi toti turistii sa ramana pe
un numar foarte limitat de poteci si drumuri, fiindu-le interzisa
circulatia pe 99% sau mai mult din reteaua de poteci si drumuri, si nici
sa dotezi cu semne de marcaj, panouri si indicatoare sute de mii de
kilometri de poteci…

Este oricum nu doar nejustificat, ci si de-a dreptul ridicol, sa
interzici turismul pedestru pe orice cai de comunicatie care nu sunt
special marcate ca trasee de drumetie de anumit tip, in conditiile in
care in ariile protejate sunt nenumarate drumuri publice clasificate si
alte drumuri publice sau deschise circulatiei publice, drumuri de
tractor si de caruta etc. si localnicii circula in scop utilitar pe jos,
calare, cu vehicule de diverse tipuri etc.

Limitari si interdictii ar putea fi justificabile in anumite zone cu
regim sever ale unor categorii de arii naturale protejate, dar in niciun
caz la modul general, pe orice cale de comunicatie in extravilan care nu
este marcata ca traseu de turism ecvestru.

In logica stramba a celor care au redactat aceasta propunere, turistii
veniti la pensiunile agroturistice din satele de munte nu ar avea voie
sa paraseasca intravilanul satului decat pe cateva drumuri sau poteci
care ar fi marcate ca traseu turistic, in schimb localnicii ar putea
liber circula pe oriunde spre campuri, fanete, stane etc.

Alternativa ar fi ca vizitatorii sa fie nevoiti sa inventeze, pentru a
nu fi amendati ca se plimba pe o poteca sau un drum (poate chiar in
apropiera satului), ca merg la camp sau la padure cu gazda sau la o ruda
sau prieten sa ii dea o mana de ajutor, sau ca sunt fotografi
profesionisti sau alt pretext invocabil pentru a argumenta ca nu se
deplaseaza in scop de agrement, ca “vizitatori”, ci in scop utilitar….

3. INCHEIERE

In concluzie consideram ca nu ar trebui sprijinita adoptarea, de catre
Camera Deputatilor, a proiectului de lege de aprobare a OUG 57 / 2007 in
forma propusa de Comisia pentru administratie publica, amenajarea
teritoriului si echilibru ecologic prin raportul suplimentar din
07.02.2011 si prezentat deja o data in plenul Camerei in 15.02.2011.

CCN se va opune deschis, pe toate caile legale, aprobarii si intrarii in
vigoare a acestui act normativ in forma lui actuala. In acest sens vom
apela la orice grup-tinta care poate asigura sau contribui la
convingerea plenului Camerei Deputatilor sa nu voteze actualul proiect.
Daca totusi va fi adoptat prin vot, ne vom adresa Presedintelui pentru a
ii solicita sa refuze promularea legii, si in subsidiar vom cauta sa
convingem persoanele care au abilitatea legala in acest sens sa sesizeze
Curtea Constitutionala asupra acestei legi si sa faca orice alte
demersuri ce vor fi necesare pentru a impedica intrarea ei in vigoare
sau a pune grabic capat efectelor ei.

Este de necontestat ca proiectul de lege contine in forma lui actuala si
prevederi binevenite, care ar schmimba in bine OUG 57 / 2007, dar
trebuie puse in balanta cu cele negative, semnalate selectiv in prezenta
analiza, astfel ca noi consideram ca pe ansamblu proeictul de lege este
inacceptabil in aceasta forma si ar trebui sprijinit numai daca se
elimina aberatiile semnalate.

Consideram ca aceasta pozitie se justifica atat din punctul de vedere al
unui ONG de mediu, cat si din punctul de vedere al unui ONG cu
preocupari de promovare a formelor de turism activ si sport montan
nemotorizat, cu impact redus de mediu.

Cluj-Napoca, 24.02.2011

Radu Mititean
director executiv CCN